Se spune că despre morți ar trebui să vorbim doar de bine sau să nu vorbim deloc. Cred că acest îndemn e valabil doar în cazul muritorilor de rând, nu și al politicienilor. Altfel cum am mai ajunge să cunoaștem viața marilor personalități istorice și a faptelor lor mărețe sau nimicnicia și trădările lor?
Pe rețelele sociale moartea primului președinte al Republicii Moldova a aprins discuții despre rolul lui în mișcarea de eliberare națională, războiul moldo-rus de pe Nistru, disputa identitară și lingvistică din R. Moldova etc. Persoane care au luptat în Transnistria sau au pierdut pe cineva în luptele de pe Nistru îl consideră trădător, iar foști lideri de partide (de genul „colonelului” Dimitri Diacov) și fripturiștii care pe timpul lui „babacu” au ajuns la treuca puterii și au făcut carieră (deseori nemeritată) și averi îl idolatrizează.
În ceea ce mă privește, nu l-am cunoscut personal pe dl. Snegur (Dumnezeu să-l ierte!) și îl judec după fapte. Domnia sa, conștient de rolul pe care l-a jucat în istoria Republicii Moldova (rol considerat, evident, pozitiv), și-a scris tocmai 6 tomuri de memorii în care a încercat să se „disculpe” pentru unele decizii luate (”vezi, de exemplu, „băutul șampaniei cu Smirnov la Moscova”). Dar, e una cum prezintă el lucrurile și cum vor fi prezentate în context istoric de slujitorii lui Clio.
În primele volume în care el își descrie copilăria, tinerețea, anii de studenție și de activitate profesională, scrie pagini siropoase despre aproape toți colegii de grădiniță, școală și studenție, dar nu scrie cum a făcut cunoștință cu viitoarea soție, cine i-au fost socrii.
În campania prezidențială din 1996, neprietenii săi care doreau să aducă în fruntea RM pe „scula” Moscovei – Petru Lucinski – au „scurs” în presă informații precum că socrul lui Snegur ar fi fost general KGB care ar fi lucrat clandestin și în România, de aceea Georgeta Snegur s-a născut în România. Dl. Snegur nu a considerat necesar să dezmintă aceste ”zvonuri” nici atunci nici mai târziu. Dar dacă socrul dlui Snegur a fost cu adevărat general KGB mă întreb: ce rol a avut socrul său în cariera sa politică?
Dar în promovarea lui („un cvasi-anonim, secretar pe agricultură la CC al PCM și membru al Biroului Politic”, vorba jurnalistului Nicolae Negru), în funcția de președinte al Republicii Moldova?
Cedările lui în problema Transnistriei, trupelor ruse ( vezi „așa-numitul principiu al sincronizării retragerii trupelor ruse de reglementarea transnistreană acceptat de Snegur în comunicatul Snegur-Elțin din 15 mai 1993) i-au fost impuse de cei care l-au promovat în funcția de președinte al Republicii Moldova sau nu?
Dar numirile în fruntea Departamentului de Stat pentru Probleme militare a Republicii Moldova a lui Nicolae Chirtoacă, fost (?) lucrător al Direcției Principale de Informații a URSS (GRU/ГРУ), a generalilor pro-ruși Creangă, Dabija în funcțiile de ministru al apărării și Șef de Stat Major s-a făcut la indicația KGB-ului sau nu?
Alte întrebări la care ar fi bine să avem răspunsuri:
- Cererile de anulare a imnului RM „Deșteaptă-te, române!”, și dea aderare a Republicii Moldova la CSI președintele Snegur le-a făcut din convingere sau la indicația ”socrului”?
- Diversiunea antiromânească – așa-numitul Congres „Casa noastră, Republica Moldova – 1994” – președintele Snegur a făcut-o din prostie , din teama de a fi dat din fotoliul cald, sau la ordinele ce veneau de la Liubeanka?
- În sfârșit, adoptarea Constituției din anul 1994 cu „minele” ei cu efect pe termen lung („limba de stat moldovenească”, „neutralitatea” Moldovei) – au fost acțiuni disperate ale unui „babac„ care se considera deja un „întemeietor” de țară, sau simple ordine executate de un ginere al unui general KGB?
Elucidarea acestor „mistere” din viața lui Snegur în mod sigur vor ajuta istoricii să-i aprecieze rolul în istoria RM la justa valoare.
P. S. Un fost consilier al lui Snegur îmi spunea cândva că prin 1993 se zvonise că poetul Grigore Vieru ar fi intenționat să se stabilească la București. Consilierul i-a propus dlui Președinte Snegur să i se acorde poetului o bursă/indemnizație, că acesta pleacă din cauza sărăciei, nu din alte motive. Răspunsul „babacului” a fost: „Lasă-l să plece, fără el nouă ne va fi mai bine”.
În rest, despre morți numai de bine…
0 Comentarii