Reîntregirea e mântuirea
O VIAŢĂ ÎN MINCIUNĂ
Unde m-am născut? Dar tu? Din păcate, noi toţi ne-am născut în minciună. Într-o mare minciună. Toţi acei care am văzut lumina zilei după 28 iunie 1940, când noi, basarabenii, am fost ocupaţi de ruşi. Ne-am născut într-o imensă minciună, numită Uniunea Sovietică, despre care năvălitorii antihrişti o viaţă ne-au tocat minţile ca să credem că această monstruozitate e „ţara noastră”. Şi chiar dacă, slavă Domnului! Ţara ceea s-a prăbuşit, vezi dragă, noi tot mai trăim în minciună, şi trăim ca vai de noi: atât cei ce caută adevărul, cât şi cei ce mai cred în minciuna spusă de mai-marii zilei. Zi, măi frate, că nu-i așa?
O minciună gogonată, cu care ne-au prins a hrăni din prima zi cei ce ne-au ocupat, e că ei, chipurile, ne-au eliberat de „cotropitorii români”. Auzi tu? Ruşii ne-au eliberat (cum au apucat de-o habă să elibereze Ucraina de ucraineni – cu tunuri, tancuri, rchete, drone…), năvălind cu tancurile peste noi. Într-o noapte. Ca hoţii. Au eliberat Basarabia română de români – de… soră, frate, mamă,
tată, măcelărind şi umplând, cu cei ce au mai rămas, Siberia toată. Ne-au eliberat, rupându-ne din
trupul Patriei-mume, România. Ăsta-i adevărul. Dar cum și cui era să-l spui? Măcar atunci, măcar
acum, după 33 de ani de „independență” a așa-zisei „Republica Moldova”, croită de Stalin și Hitler din trupul României Mari – câți sunt acei care merg pe calea adevărului istoric?
Şi azi e plină Siberia, dar şi Basarabia toată e împânzită de oasele celor schingiuiţi de satrapii
bolşevici, doar pentru vina de a fi români, intelectuali de marcă, buni gospodari, străjeri ai adevărului şi demnităţii omeneşti. Iată cum ne-au eliberat. Acesta-i adevărul adevărat, adevărul istoric. Martori vii mai sunt. Încă mai sunt supravieţuitori ai atrocităţilor săvârşite de „fratele mai mare rus”, vărsător de sânge nevinovat…
O altă minciună a aceloraşi „eliberatori”, băgată nouă cu ciomagul pe gât, de la naştere şi până la
moarte, e că, vezi Doamne, ei ne-au adus libertate, pace şi fericire.
Care libertate, oameni buni? Închişi după o cortină de fier de restul lumii şi înfăşuraţi de jur-îm-
prejur cu sârmă ghimpată, aceasta poate fi numită libertate?
Ei pace ne-au adus? Care pace? Oare nu ruşii, împreună cu nemţii, au împărţit sferele de influen-
ţă şi au început cel de Al Doilea Război Mondial, atacând umăr la umăr Polonia?
„Republica Moldova” au nu-i copilul celor doi tirani – Stalin şi Hitler, care în 1939 au plămădit
pactul Ribbentrop-Molotov și astfel au spintecat România Mare?
Ei ne-au adus fericire? De aceea, alde Voronin, Dodon, Șor și alții de teapa lor, după care plânge
pușcăria, se închină Kremlinului și abia așteaptă ziua să mai „elibereze” o dată acest pământ de
băștinași.
Fericire? Care fericire, oameni buni? Deportări, gulaguri, foamete, exproprieri, teroare, puşcării, case de nebuni – moarte pentru toţi acei care nu se împăcau cu minciuna şi dezmăţul ciumei abătute peste ei – acestea toate pot fi numite fericire? Iar roata, nu dă Doamne să se mai întoarcă!
Celui mai mare terorist al lumii, Vladimir Ulianov (Lenin), erai obligat să-i aduci slavă, mai ceva
ca lui Dumnezeu, iar pe Dumnezeu trebuia să-l huleşti, să-l înjuri şi să-l iei în derâdere… Trebuia să-i idolatrizezi pe toţi călăii ce au tot condus imperiul satanic. Aşa a fost, cine nu ştie? Criminalii erau zeificaţi, iar martirii neamului erau întemniţaţi, erau exterminaţi. Ocupanţii pe toate le-au întors cu fundul în sus. Şi conducea cu toate în societate fundul, nu capul. Astfel, minciuna era considerată drept adevăr, iar adevărul era considerat minciună. Care dintre întemeietorii imperiului răului n-au fost criminali, puşcăriaşi? Şi Lenin, și Troțki, și Zinoviev, și Buharin, și Stalin, şi toată banda lor kominternistă a fost alcătuită din criminali, care au vărsat sânge nevinovat. Dar cum ni-i prezentau bolşevicii, care erau ca şi dânşii? „Geniali conducători, eliberatori ai popoarelor subjugate, luptători pentru pace” şi tot aşa – minciuni peste minciuni. La fel şi urmaşii lor, cârmacii de azi, au însuşit foarte bine arta de a spune minciuni şi a prosti lumea. Să zică cineva că nu-i aşa?! S-a schimbat ceva în a spune minciuni după prăbuşirea imperiului sovietic? De unde? Au spus cumva lumii adevărul acei care au călărit și călăresc acest neam – şi după 1989 încoace? Care mai de care s-au întrecut în a fura și a spune minciuni, cât mai multe şi cât mai gogonate, pentru a ţine un neam întreg în minciună, în întuneric şi mizerie. Şi, ca să vezi, au reuşit. Şi reuşesc tiranii
în pornirile lor diabolice, căpătuindu-se cu milioane și miliarde de euro, pentru că minciuna a intrat în măduva multora dintre noi şi a devenit ca un drog, o necesitate pentru majoritatea populaţiei, un fel de „colac de salvare”… spre a ne prăbuși. Minciuna a devenit „speranţa în ziua de mâine”. Şi atunci, cum să trăiască societatea moldavă fără speranţă, adică fără minciună? Iată de ce mincinoşii se plodesc şi huzuresc în acest colţ de lume. Au sol fertil! Ca să vezi: cu cât poate spune o minciună mai mare, cu atât urcă mai sus pe Neam călare!
Încearcă şi spune adevărul. Cine pe la noi are nevoie de adevăr? Cine are nevoie de lumină? Îi
orbește! De la 1940 încoace – numai minciună, întuneric şi îndobitocire.
Primul dintre demnitarii de pe malul Bâcului, dl Mihai Ghimpu, a spus clar lumii întregi un adevăr istoric, prin semnarea unui decret prezidenţial, că „ziua de 28 iunie 1940 e ziua ocupaţiei sovietice a Basarabiei”. Şi care a fost reacţia celor mulţi? L-a susţinut măcar unul dintre liderii Alianţei pentru Integrare Europeană, care se afla la guvernare? Toate cadavrele politice cățărate la acea vreme în capul acestei „republichioare” – și Vladimir Filat, şi Marian Lupu, la braţ cu Dumitru Diacov, nemaivorbind şi de Vladimir Voronin, au sărit ca şerpii, aruncaţi pe-o tigaie încinsă, cu
diferite acuzaţii la adresa lui Mihai Ghimpu, preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, preşedintele interimar al RM: „De ce, cu ce ocazie şi cum de a îndrăznit domnia-sa să emită un asemenea decret?!” Iar justiţia moldo-ivană ce a făcut? A anulat acel decret nepereche, care spunea lumii întregi un Adevăr. S-au speriat coţcarii din fotoliile molcuţe că, dacă vor fi de partea Adevărului, atunci cei mulţi, înşelaţi, prostiţi, furaţi, minciuniţi din leagăn şi deprinşi cu acest fel de narcotic, cu un aşa mod de viaţă în minciună, nu-i vor mai vota. Iată unde-i buba, fraţilor!
Face să ne frăsuim de ce o ducem rău şi greu? Pentru că promovăm minciuna. Pentru că îi votăm
pe mincinoşi. Şi pentru că trăim în minciună. Crede cineva că s-a schimbat ceva în societatea
moldovenească, timp de 33 de ani, de la Declarația de independență a Republicii Moldova?
„Haideți la votare! Haideți la referendum!” Vedeți doar că niciun pretendent la fotoliul de
Președinte al RM, cu minciunile în torbă – despre Reîntregirea Țării – nu apucă nici capăt de vorbă.
Ce ziceți? Înainte, ca nainte? Sau, totuși, am prins la minte?!
(„Literatura și arta”, nr. 39 (4124), 26 septembrie 2024)
0 Comentarii