Guvernul României va oferi anual sprijin financiar în valoare de două milioane de euro Mitropoliei Basarabiei

Guvernul României va oferi anual sprijin financiar în valoare de două milioane de euro Mitropoliei BasarabieiAutor: Radu Pop, RedactorPublicat: 23/06/2023 07:26 Guvernul României, prin Secretariatul de Stat pentru Culte, va aloca anual, începând cu 1 ianuarie 2024, un sprijin financiar în valoare de două milioane de euro Mitropoliei Basarabiei și Exarhatul Plaiurilor.Proiectul de lege a […]

Autor: Radu Pop

23 iunie 2023

Guvernul României va oferi anual sprijin financiar în valoare de două milioane de euro Mitropoliei Basarabiei
Autor: Radu Pop, Redactor
Publicat: 23/06/2023 07:26

Guvernul României, prin Secretariatul de Stat pentru Culte, va aloca anual, începând cu 1 ianuarie 2024, un sprijin financiar în valoare de două milioane de euro Mitropoliei Basarabiei și Exarhatul Plaiurilor.
Proiectul de lege a fost depus pe data de 21 iunie a anului curent fiind inițiat de premierul Ion-Marcel Ciolacu și deputații Alfred-Robert Simonis și Ciprian-Constantin Șerban, se arată în comunicatul Mitropoliei Basarabiei.

Prezentul proiect vine în urma susținerii PF Părinte Patriarh DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române și în urma întâlnirilor și discuțiilor pe care le-a avut ÎPS Părinte Mitropolit PETRU, Arhiepiscop al Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor cu premierul român Ion-Marcel Ciolacu la Sediul Mitropoliei Basarabiei din Chișinău.

Acest buget va ajuta la dezvoltarea și consolidarea Mitropoliei Basarabiei și la împlinirea misiunii spirituale în slujba credincioșilor și a întregii comunități ortodoxe prin:
-Sprijinirea activităților de asistență socială și medicală în spitale, centre de plasament, cămine de bătrâni și alte forme de asistență;

-Construirea de centre pentru oamenii fără adăpost;

-Construirea de cantine sociale;

-Ajutorarea mamelor cu copii care sunt victime ale violenței în familie;

-Asistarea copiilor, victime ale abuzurilor de orice fel;

-Amenajarea și întreținerea muzeelor cultural-religioase;

-Susținerea manifestărilor cultural-religioase;

-Restaurarea, repararea, întreținerea și administrarea clădirilor eparhiale;

-Dezvoltarea învățământului teologic liceal și universitar;

-Centre și programe dedicate tinerilor; amenajarea și dotarea bibliotecilor eparhiale și parohiale;

-Dezvoltarea departamentului media al Mitropoliei Basarabiei;

-întreținerea aparatului administrativ al Mitropoliei Basarabiei.

Articol preluat de pe stiripesurse.ro, 23.06.2023

Comentarii

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *